- Soluționarea cererilor de completare de normă/ transfer pentru restrângere de activitate/ modificarea repartizării se va realiza în ședință publică organizată în ziua de 21 august 2025, cu respectarea prevederilor art. 9-11 din Procedură. Anunț privind desfășurarea ședințelor publice din perioada 21-29 august 2025. Lista posturilor didactice disponibile pentru repartizare în ședința publică din data de 21 august 2025.
- Procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare- evaluare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2025-2026, ca urmare a aplicării măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
- Model cerere completare normă adresată I.Ş.J. Olt. Model cerere transfer pentru restrângere de activitate adresată ISJ Olt. Se adresează cadrelor didactice aflate în situația de completare de normă didactică nesoluționată la nivelul unității respectiv de restrângere de activitate. Depunerea dosarelor va avea loc în perioada 11-14 august 2025, în intervalul orar: 9,00-15,00. Dosarul poate fi transmis și în format electronic(scanat pdf.) pe adresa de mail titularizare@isjolt.ro până la data de 14 august 2025. În conținutul dosarului se va include obligatoriu și declarația pe propria răspundere prin care cadrul didactic confirmă că documentele anexate cererii îi aparțin și că prin acestea sunt certificate activitățile desfășurate. Model adeverință statut post-catedră pentru cadrele didactice solicitante.
- Fișa de evaluare pentru ierarhizarea candidaților participanți la etapele mobilității personalului didactic la nivelul ISJ Olt, sesiunea 2025. Se completează rubrica de autoevaluare și se include în dosarul depus la ISJ Olt. Lista punctajelor rezultate în urma evaluării dosarelor. Fișa de evaluare pentru ierarhizarea candidaților participanți la etapele mobilității personalului didactic la nivelul ISJ Olt, sesiunea 2025.
- Calendarul actualizat al mobilității personalului didactic.
Categorie: I. Descentralizare și management instituțional
I. Descentralizare și management instituțional
Procedură privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2025-2026, ca urmare a aplicării măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
Procedura privind reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi constituirea formaţiunilor de studiu în învăţământul preuniversitar de stat în anul şcolar 2025 – 2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
Concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante- sesiunea 2025
Rezultate finale, după soluționarea contestațiilor. Procedura de vizualizare a lucrarilor scrise ale candidaților înscriși la concurs. Anunț privind organizarea și desfășurarea ședințelor publice din zilele de 31 iulie și 4 august 2025. Lista posturilor vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată(titularizabile). Rezultatele inițiale obținute de candidații care au susținut proba scrisă în jud. Olt. Model…
Read More “Concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante- sesiunea 2025” »
Funcții vacante directori
Având în vedere prevederile art. 27 din Ordinul M.E. nr. 4597 din 06.08.2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea si desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare, solicităm cadrelor didactice interesate de funcțiile vacante/rezervate de director/director adjunct să depună, în perioada…
Definitivat 2025 – rezultate proba scrisa
Rezultate finale după soluționarea contestațiilor.
CERERE CONTESTATII DEFINITIVAT 2025
Definitivat 2025 – repartizarea pe săli a candidaţilor admişi să participe la proba scrisă
Candidaţi înscrişi la examenul de Definitivat 2025
ÎN ATENȚIA CANDIDAȚILOR LA EXAMENUL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR – 2025
ÎN ATENȚIA CANDIDAȚILOR LA EXAMENUL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR – 2025
