Luând în considerare faptul că Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 prevede un ansamblu de măsuri integrate prin care sprijină aplicarea strategiilor naționale și locale pentru a contribui în mod direct la susținerea procesului de reducere a fenomenului sărăciei și la susținerea grupurilor vulnerabile în vederea depășirii situației de excludere socială, în linie cu principiile Pilonului european privind drepturile sociale, contribuind astfel la atingerea țintelor pe care România și le-a asumat și care vor fi monitorizate în cadrul Semestrului European,deoarece Raportul de țară din 2020 privind România atrage atenția asupra ratelor ridicate ale sărăciei în rândul copiilor care pot crea inegalități de șanse în viitor, se impune atenuarea riscului de părăsire timpurie a școlii de către copiii dezavantajați pentru care accesul la educație și servicii sociale este limitat și având în vedere faptul că acordarea rechizitelor școlare este unul din principalii piloni ai Programului național integrat de reducere a abandonului școlar, prevăzut de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,
Ținând cont de faptul că scăderea ratei de școlarizare și creșterea ratei abandonului școlar pentru aceste grupuri indică o polarizare a educației care ar putea să contribuie la o rată mai ridicată a sărăciei și pentru atenuarea riscului de părăsire timpurie a școlii se impune continuarea Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați (S.N.S.E.D.) – Programul social „Sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale, pe suport electronic, pentru sprijin educațional“, implementată prin Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate 2014-2020,
În luna octombrie 2023, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 83privind unele măsuri pentru susținerea preșcolarilor și elevilor dezavantajați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile și luarea unor măsuri în domeniul educației, prin intermediul căreia s-au stabilit măsuri de acordare de tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pentru preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial.
PROIECT FINANȚAT ÎN CADRUL PROGRAMULUI INCLUZIUNE ȘI DEMNITATE SOCIALĂ
PRIORITATE: P10. AJUTORAREA PERSOANELOR DEFAVORIZATE
OBIECTIV SPECIFIC: FSE+-ESO4.13_REDUCEREA DEPRIVĂRII MATERIALE
PROIECT: SPRIJIN EDUCAȚIONAL PENTRU PREȘCOLARII ȘI ELEVII DEZAVANTAJAȚI DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE STAT PREȘCOLAR, PRIMAR ȘI GIMNAZIAL, COD IDENTIFICARE (MYSMIS) – 319029
Perioada de implementare – 60 luni
BENEFICIAR Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
PARTENER Ministerul Educației
Perioada de implementare – 60 luni
Valoarea totală a proiectului : 597.048.000,00 RON
Valoarea cofinanțării de la Uniunea Europeană : 537.343.200,00 RON