LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 – Legea învățământului preuniversitar
Ordin nr. 5.101/26.08.2026 privind Componența rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2025 – 2026
- Ordin nr. 5.093/25.08.2026 pentru aprobarea Programului-cadru privind dezvoltarea și susținerea formării inițiale a cadrelor didactice din educația timpurie în cadrul proiectului „Sistem unitar pentru educație timpurie incluzivă și de calitate (SU-ETIC)”, cod MySMIS 333468, finanțat prin Programul Operațional Educație și Ocupare 2021 – 2027
Ordin nr. 4.724/21.08.2026 pentru aprobarea listei instituţiilor de învăţământ superior acreditate care organizează, în anul universitar 2026 – 2027, Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competenţelor pentru profesia didactică (nivelul I, respectiv nivelul II) sau Programul universitar de formare psihopedagogică pentru învăţământ preuniversitar
Ordin nr. 4.622/06.08.2026 privind aprobarea calendarului pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea august-decembrie 2026, și pentru aprobarea bibliografiei pentru susținerea probei scrise din cadrul concursului
Ordin nr. 4.420/15.07.2026 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.722/2026 privind aprobarea planurilor-cadru alternative și a listei unităților de învățământ incluse în Programul național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional, înființat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.444/2025, începând cu anul școlar 2026 – 2027
Ordin nr. 4.265/26.06.2026 pentru aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar din direcțiile județene de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar, precum și de evaluare a inspectorilor școlari
Ordin nr. 4.155/18.06.2026 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat
Ordin nr. 4.270/29.06.2026 pentru modificarea Anexei 1 la Ordinul de ministru nr. 6.059/2025 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2026
Ordin nr. 4.109/09.06.2026 pentru modificarea Metodologiei privind evaluarea activității manageriale desfășurate de către inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și directorii caselor corpului didactic, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.315/2014
Ordin nr. 3.938/16.05.2026 privind aprobarea unităților de învățământ autorizate să funcționeze cu statut de unități-pilot în anul școlar 2026 – 2027
Ordin nr. 3.722/22.04.2026 privind aprobarea planurilor-cadru alternative și a listei unităților de învățământ incluse în Programul național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal, începând cu anul școlar 2026 – 2027
Anexele 1 și 2: Planurile-cadru alternative care urmează a fi implementate în cadrul Programului național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal, începând cu anul școlar 2026 – 2027 + Lista unităților de învățământ liceal de stat, particular și confesional, admise pentru a pilota planurile-cadru alternative prevăzute la articolul 1, numite unități de învățământ-pilot.
Ordin nr. 3.616/14.04.2026 privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare pentru anul 2026
Ordin nr. 3.508/24.03.2026 privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a examenului național de bacalaureat – 2026 pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de bacalaureat 2026 – sesiunea iunie-iulie
Ordin nr. 3.533/27.02.2026 pentru modificarea Anexei nr. 1 și a Anexei nr. 3 la ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.197/10.02.2026 privind aprobarea Listelor proiectelor de educație extrașcolară naționale și interjudețene organizate în anul școlar 2025 – 2026
Ordin nr. 3.490/23.03.2026 privind aprobarea Metodologiei de înscriere în clasa a IX-a, în anul școlar 2026 – 2027, a elevilor care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării sau au obținut premiul I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării
Ordin nr. 3.454/16.03.2026 pentru aprobarea Metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), pentru învățământul preuniversitar primar, gimnazial și liceal, filierele teoretică și vocațională și a Metodologiei privind proiectarea și aprobarea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) pentru învățământul liceal, filiera tehnologică
Ordin nr. 3.350/26.02.2026 pentru completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011
Ordin nr. 55 / 3.335/26.02.2026 privind aprobarea modului de acordare a avizelor medicale pentru încadrarea și menținerea într-o funcție didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum și într-o funcție de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar
Ordin nr. 3.333/26.02.2026 privind regimul manualelor școlare din învățământul preuniversitar
Ordin nr. 3.224/17.02.2026 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 6.930/2025 pentru aprobarea programelor școlare asociate disciplinelor prevăzute în Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.350/2025 privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență zi*)
Ordin nr. 3.197/10.02.2026 privind aprobarea Listelor proiectelor de educație extrașcolară internaționale, naționale, regionale și interjudețene organizate în anul școlar 2025 – 2026
Anexa 1: Lista proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2025 – 2026, finanțate de Ministerului Educației și Cercetării
Anexa 2: Lista proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2025 – 2026, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării
Anexa 3: Lista proiectelor de educație extrașcolară regionale și interjudețene care se desfășoară în România în anul școlar 2025 – 2026, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării
Ordin nr. 3.194/09.02.2026 privind structura anului școlar 2026 – 2027
Ordin nr. 3.185/06.02.2026 privind acordarea indemnizaţiei de hrană personalului din sistemul de învăţământ de stat
Ordin nr. 3.153/28.01.2026 pentru aprobarea competițiilor școlare care se vor organiza și desfășura în România, pentru elevii din învățământul secundar, la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2025 – 2026
Ordin nr. 7.047/22.12.2025 privind aprobarea Metodologiei pentru predarea disciplinei Religie
Ordin nr. 6.873/09.12.2025 privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal special cu frecvență zi, învățământul liceal cu frecvență zi, pentru clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv/bilingv, învățământul liceal cu frecvență zi, pentru clasele cu predare a disciplinei informatică în regim intensiv, și învățământul liceal cu recvență seral/redusă (anexele 1 – 4)
Ordin nr. 6.727/25.11.2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și desfășurarea olimpiadelor școlare și a concursurilor școlare și a Regulamentului specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară + Anexe
Ordin nr. 6.695/14.11.2025 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2026 – 2027
Ordin nr. 6.663/10.11.2025 privind modificarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3.025/14.01.2025 pentru aprobarea competițiilor ce se vor organiza și desfășura în România, la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2024 – 2025
Ordin nr. 6.63730.10.2025 privind aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare pentru anul școlar 2026 – 2027
Ordin nr. 6.636/30.10.2025 pentru aprobarea Calendarului activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2026 – 2027
Ordin nr. 6.627/27.10.2025 al ministrului educației și cercetării pentru modificarea și completarea Metodologiei de recunoaștere și echivalare a actelor de studii universitare de scurtă durată, licență, masterat sau postuniversitare eliberate de instituții acreditate de învățământ superior din străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.508/2024
Ordin nr. 6.485/06.10.2025 pentru aprobarea Programului de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj” și pentru alocarea sumelor provenind din Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității
Ordin nr. 6.423/24.09.2025 privind aprobarea Metodologiei de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar
Instrucțiune nr. 8/01.09.2025 privind aplicarea unitară a prevederilor referitoare la utilizarea timpului alocat disciplinei/domeniului de studiu, aflat la dispoziția cadrului didactic, în învățământul preuniversitar gimnazial și liceal
Ordin nr. 6.059/29.08.2025 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2026
Ordin nr. 6.058/29.08.2025 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2025 – 2026
Ordin nr. 6.049/28.08.2025 privind Componența rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2025 – 2026
Ordin nr. 5.198/06.08.2025 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea normelor didactice de predare-învățareevaluare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2025 – 2026, ca urmare a aplicării măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
Ordin nr. 5.197/06.08.2025 pentru aprobarea Procedurii privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu în învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2025-2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
Ordin nr. 4.837/29.07.2025 pentru aprobarea Metodologiei privind identificarea, evaluarea şi recunoaşterea rezultatelor învăţării în contexte nonformale şi informale
Ordin nr. 4.482/04.07.2025.privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei Naționale pentru Desegregare Școlară
Ordin nr. 4.444/01.07.2025 privind înființarea Programului Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional
Ordin nr. 4.350/20.06.2025 privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență zi
Ordin nr. 4.148/22.05.2025 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea şi desfăşurarea programelor de studii postuniversitare de formare profesională a adulţilor
Ordin nr. 4.139/21.05.2025 privind organizarea programelor de studii postdoctorale de cercetare avansată
Ordin nr 4.063/20.05.2025 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități de aplicație
Ordin nr. 3.986/05.05.2025 pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind tipul programelor pentru dezvoltare în cariera didactică, asigurarea calității programelor și sistemul de acumulare a creditelor ECTS pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar
Ordin nr. 3.841/17.04.2025 privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a participanți cu loturile României la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și de federațiile sportive naționale, în anul școlar 2024 – 2025
Ordin nr. 3.840/17.04.2025 privind aprobarea Metodologiei de recunoaștere a actelor de studii care în statul de origine dau acces la profesia didactică, eliberate de instituții acreditate de învățământ din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European, Confederația Elvețiană și din străinătate, precum și recunoașterea competențelor în vederea exercitării profesiei de cadru didactic calificat în învățământul preuniversitar din România
Ordin nr. 3.781/15.04.2025 pentru aprobarea Procedurii privind monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ preuniversitar
Ordin nr. 3.746/08.04.2025 privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare pentru anul 2025
Ordin nr. 3.745/08.04.2025 pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025
Ordin nr. 3.741/08.04.2025 pentru aprobarea Metodologiei privind analizarea procedurii administrative desfăşurate la nivelul instituţiilor organizatoare de studii universitare de doctorat pentru acordarea diplomei de doctor
Ordin nr. 3.577/20.03.2025 privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a examenului național de bacalaureat – 2025 pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de bacalaureat 2025 – sesiunea iunie – iulie și/sau pentru absolvenții de liceu care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii
Ordin nr. 3.466/04.03.2025 pentru aprobarea Metodologiei de înscriere în clasa a IX-a, în anul școlar 2025 – 2026, a elevilor care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării sau au obținut premiul I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării
Ordin nr. 3.463/04.03.2025 privind structura anului școlar 2025 – 2026
Ordin nr. 3.436/28.02.2025 privind aprobarea Calendarului înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2025 – 2026 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare
Ordin nr. 3.435/28.02.2025 privind aprobarea Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2025 – 2026
Ordin nr. 3.373/19.02.2025 pentru modificarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3.025/14.01.2025 pentru aprobarea competițiilor ce se vor organiza și desfășura în România, la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2024 – 2025
ORDIN nr. 3.185 din 29 ianuarie 2025pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 498/2021 privind aprobarea componenței nominale și a Regulamentului de organizare și funcționare al Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării cu atribuții pentru activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/294716
- Ordin nr. 3.026/14.01.2025 privind aprobarea Listelor proiectelor de educație extrașcolară internaționale, naționale, regionale și interjudețene organizate în anul școlar 2024 – 2025
- Anexa 1: Lista proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2024 – 2025, finanțate de Ministerului Educației și Cercetării
- Anexa 2: Lista proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2024 – 2025, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării
- Anexa 3: Lista proiectelor de educație extrașcolară regionale și interjudețene care se desfășoară în România în anul școlar 2024 – 2025, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării
- Ordin nr. 3.025/14.01.2025 pentru aprobarea competițiilor ce se vor organiza și desfășura în România, la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2024 – 2025
- Anexa 1: Lista competițiilor internaționale pe discipline școlare și proiecte educative desfășurate în România și în străinătate, la care participă elevii români din învățământul secundar în anul 2025
- Anexa 2: Lista olimpiadelor școlare ce se vor organiza și desfășura în anul școlar 2024 – 2025 pentru elevii din învățământul secundar
- Anexa 3: Lista activităților de pregătire și selecționare a loturilor naționale pentru participarea la olimpiadele internaționale, ce se vor organiza și desfășura în anul 2025, pentru elevii din învățământul secundar
- Anexa 4: Lista concursurilor naţionale şcolare, ce se vor organiza și desfășura cu finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării, în anul școlar 2024 – 2025, pentru elevii din învățământul secundar
- Anexa 5: Lista concursurilor naţionale şcolare, ce se vor organiza și desfășura fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării, în anul școlar 2024 – 2025, pentru elevii din învățământul secundar
- Anexa 6: Lista*) competițiilor sportive școlare internaționale din calendarul federației internaționale a sportului școlar, ce se vor organiza și desfășura în anul școlar 2024 – 2025
- Anexa 7: Lista competițiilor sportive școlare cu finalitate națională ce se vor desfășura în cadrul „Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar” (ONSȘ) în anul școlar 2024 – 2025
- Anexa 8: Lista *) competițiilor sportive şcolare cu finalitate națională ce se vor organiza și desfășura în cadrul „Olimpiadei SportuluI Militar Liceal” (OSML) în anul școlar 2024 – 2025
- Anexa 9: Lista competițiilor sportive şcolare cu finalitate națională pentru elevii-sportivi legitimați la unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar, ce se vor organiza și desfășura în cadrul „Campionatelor Naționale Școlare” în anul școlar 2024 – 2025
- Anexa 10: Lista *) competițiilor sportive naționale din calendarul federației sportului școlar și universitar, ce se vor organiza și desfășura în anul 2025
ORDIN nr. 3.109 din 17 ianuarie 2025pentru modificarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular pentru anul școlar 2025-2026, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 7.871/2024 – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/293822
ORDIN nr. 7.930 din 23 decembrie 2024pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/293118
ORDIN nr. 7.887 din 23 decembrie 2024pentru aprobarea Centralizatorului privind disciplinele din învățământul preuniversitar, domeniile și specializările absolvenților învățământului liceal pedagogic, postliceal și superior, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, precum și disciplinele pentru examenul național de definitivare în învățământ 2025 – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/294591
ORDIN nr. 7.874 din 20 decembrie 2024pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate din unitățile de învățământ preuniversitar particular – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/293552
ORDIN nr. 7.872 din 20 decembrie 2024pentru aprobarea Metodologiei privind înființarea și organizarea programelor de studii universitare de licență – Pedagogia învățământului primar – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/293476
ORDIN nr. 7.871 din 20 decembrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular pentru anul școlar 2025-2026 – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/293664
ORDIN nr. 7.842 din 20 decembrie 2024 privind aprobarea fișei-cadru a postului și a fișei-cadru de autoevaluare/evaluare în vederea stabilirii calificativului anual pentru personalul didactic auxiliar încadrat în funcția de îngrijitoare în educație timpurie – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/293755
ORDIN nr. 7.841 din 20 decembrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei privind înființarea și organizarea programelor de studii universitare de licență “Educație timpurie” – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/293489
ORDIN nr. 7.822 din 18 decembrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și funcționarea învățământului obligatoriu la forma de învățământ cu frecvență redusă – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/293452
METODOLOGIE din 18 decembrie 2024 privind organizarea și funcționarea învățământului obligatoriu la forma de învățământ cu frecvență redusă – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/293453
ORDIN nr. 7.495 din 2 decembrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026 – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/292223
ORDIN nr. 7.426 din 18 noiembrie 2024 privind organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional și învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 și 4, conform Cadrului național al calificărilor, pentru anul școlar 2025-2026 – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/291994
ORDIN nr. 7.386 din 11 noiembrie 2024 pentru aprobarea Profilului și standardelor profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar, pe etape de carieră și pe niveluri de învățământ – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/291176
ORDIN nr. 7.310 din 24 octombrie 2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului Național pentru Excelență, a centrelor județene de excelență/Centrului Municipiului București pentru Excelență și a centrelor naționale de performanță pentru discipline sportive – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/290258
ORDIN nr. 7.235 din 10 octombrie 2024 privind aprobarea Registrului de experți ai Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/289808
ORDIN nr. 7.234 din 10 octombrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional obținute în străinătate – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/289746
Ordin nr. 7.133/07.10.2024 pentru repartizarea sumei de 100.000 mii lei alocată din Fondul pentru mediu, pentru implementarea activităților școlare locale din cadrul Programului „Săptămâna verde”, pentru anii 2024 și 2025, derulat prin unitățile de învățământ preuniversitar de stat – https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2024/OME_7133_2024.pdf
Anexa la Ordinul M.E. nr. 7133/07.10. 2024 Repartizarea fondurilor pe județ/municipiul București, în vederea implementării activităților școlare locale din cadrul programului „Săptămâna verde”, pentru anii 2024 și 2025, finanțate din Fondul pentru Mediu – https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2024/Anexa_OME_7133_2024.pdf
.
Ordin nr. 7.131/04.10.2024 pentru modificarea Ordinului ministrului educației nr. 5719/28.08.2023 privind constituirea comisiei pentru analizarea și acordarea Avizului, potrivit Ghidului solicitantului, pentru proiectele de investiții care vizează unitățile de învățământ preuniversitar de stat derulate în cadrul Programelor Operaționale cu finanțare din fonduri nerambursabile – https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2024/OM_7131_2024.pdf
ORDIN nr. 7.001 din 1 octombrie 2024 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educației nr. 6.443/2024 privind aprobarea listei unităților de învățământ preuniversitar care consemnează în format electronic situația școlară a elevilor în anul școlar 2024-2025 – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/289337
ANEXĂ din 1 octombrie 2024 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educației nr. 6.443/2024 privind aprobarea listei unităților de învățământ preuniversitar care consemnează în format electronic situația școlară a elevilor în anul școlar 2024-2025 – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/289408
ORDIN nr. 6.930 din 1 octombrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și funcționarea consorțiilor școlare – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/289416
ORDIN nr. 6.614 din 11 septembrie 2024 privind aprobarea Calendarului de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2024-2025 – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/288349
ORDIN nr. 6.584 din 4 septembrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei privind întocmirea Raportului descriptiv de evaluare referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive și socioemoționale ale copilului, la finalul grupei mari a grădiniței – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/288204
ORDIN nr. 6.583 din 4 septembrie 2024 privind aprobarea Metodologiei de completare și valorificare a rapoartelor descriptive de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoționale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare la finalul clasei pregătitoare și al clasei I – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/288185
Ordin nr. 6.481/30.08.224 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2025
Ordin nr. 6.480/30.08.2024 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2025 – 2026
Ordin nr. 6.479/30.08.2024 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024 – 2025
ORDIN nr. 6.478 din 30 august 2024 de aprobare a Metodologiei privind portofoliul educațional al preșcolarului și al elevului din învățământul preuniversitar – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/288099
ORDIN nr. 6.595 din 4 septembrie 2024 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024-2025 – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/288206
- Ordin nr. 6.466/30.08.2024 pentru aprobarea Cadrului de competențe digitale pentru elevi
- Anexă: Cadrul de competențe digitale pentru elevi
ORDIN nr. 5.707 din 1 august 2024 privind aprobarea Statutului elevului – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/286827
ORDIN nr. 6.731 din 28 noiembrie 2023 privind aprobarea Profilului de formare al absolventului – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/277019
ORDIN nr. 3.945 din 1 martie 2024 privind aprobarea Procedurii de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studio – https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/279786
Ordin nr. 6.196/26.08.2024 pentru aprobarea Programului de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj” și pentru alocarea sumelor provenind din Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității
Ordin nr. 5.957/13.08.2024 privind componența rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2024 – 2025
Anexă: Unitățile de învățământ preuniversitar cuprinse în Rețeaua națională a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2024 – 2025
Ordin nr. 5.760/08.08.2024 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU)
Ordin nr. 5.655/23.07.2024 pentru aprobarea Metodologiei privind admiterea la studii a cetăţenilor străini în ciclurile de studii universitare şi în învăţământul postuniversitar, pe locuri de studii cu plata taxelor de şcolarizare în valută
Ordin nr. 5.553/16.07.2024 privind aprobarea Procedurii de emitere a scrisorilor de acceptare la studii a românilor de pretutindeni pentru învăţământul superior de stat şi particular acreditat, pe locuri cu taxă în lei
Ordin nr. 5.552/16.07.2024 pentru aprobarea Metodologiei privind condiţiile de şcolarizare a românilor de pretutindeni şi a cetăţenilor străini în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, particulare şi confesionale particulare acreditate din România
Ordin nr. 5.518/11.07.2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor (an școlar 2024 – 2025)
Ordin nr. 5.430/08.07.2024 pentru aprobarea Normelor metodologice privind alocarea de fonduri de la bugetul de stat instituţiilor de învăţământ superior de stat în vederea organizării şi desfăşurării activităţilor extracurriculare
Ordin nr. 4.634/10.06.2024 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare gestionate de unităţile de învăţământ preuniversitar
Ordin nr. 4.138/03.04.2024 privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare pentru anul 2024
Ordin nr. 4.043/22.03.2024 privind aprobarea Codului de conduită pentru prevenţia şi sancţionarea xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură
Ordin nr. 4.042/22.03.2024 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea centrelor de consiliere şi orientare în carieră din instituţiile de învăţământ superior
Ordin nr. 3.840/23.02.2024 privind aprobarea Listei unităților de învățământ incluse în Programul Național „Masa Sănătoasă” în anul 2024
Anexă (click Rotate clockwise după deschiderea documentului pentru a-l parcurge cu ușurință)
Ordin nr. 3.771/09.02.2024 privind aprobarea Calendarului de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2023 – 2024
Ordin nr. 3.694/01.02 2024 privind structura anului scolar 2024 – 2025
Ordin nr. 3.036/09.01.2024 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea claselor în regim simultan
Ordin nr. 6.877/22.12.2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2024 – 2025
Ordin nr. 6.801/12.12.2023 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2024 – 2025
Ordin nr. 6.755/06.12.2023 privind aprobarea Metodologiei de organizare a programului „Săptămâna verde”
Ordin nr. 6.731/28.11.2023 privind aprobarea Profilului de formare al absolventului
Ordin nr. 6.631/10.11.2023 pentru aprobarea Programului de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj” și pentru alocarea sumelor provenind din Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității (detalii suplimentare regăsiți AICI)
Ordin nr. 6.479/05.10.2023 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului „Școala altfel”
Ordin nr. 6.464/02.10.2023 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului educației nr. 6.173/28.10.2022 privind constituirea Corpului național de profesori mentori din învățământul preuniversitar și înființarea Registrului național al profesorilor mentori din învățământul preuniversitar
Ordin nr. 6.463/02.10.2023 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenții și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ cu frecvență
Ordin nr. 6.330/25.09.2023 privind aprobarea Calendarului de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2023 – 2024
Ordin nr. 6.238/08.09.2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor (școlare)
LEGEA educației naționale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
ORDIN nr. 4.800 din 26 august 2022 privind aprobarea programelor școlare din categoria curriculum la decizia școlii, nivel liceal, elaborate în cadrul proiectului sistemic Profesionalizarea carierei didactice – PROF – POCU/904/6/25/Operațiune compozită OS 6.5, 6.6, cod SMIS 146587, al cărui beneficiar este Ministerul Educației
ORDIN nr. 3.505 din 31 martie 2022 privind structura anului școlar 2022-2023
ORDIN nr. 6.106 din 3 decembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar
ORDIN nr. 4.742 din 10 august 2016 pentru aprobarea Statutului elevului
